Marcela Bogdan

Drept civil și drept procesual civil

Marcela Bogdan

Formator drept civil și procedură civilă

Fost judecător

Parcurs profesional

  1. 1998

    Judecător – Judecătoria Oradea

    Din 1 decembrie 1998, judecător în cadrul secției civile. În această perioadă, am fost și judecător delegat la cartea funciară.

  2. 2003

    Judecător – Tribunalul Bihor

    Am activat în materie civilă și de contencios administrativ și fiscal. Am fost judecător-sindic și judecător delegat la Oficiul Registrului Comerțului și am soluționat litigii cu profesioniști.

  3. 2006

    Judecător – Curtea de Apel Oradea

    Mi-am desfășurat activitatea în cadrul Secției a II-a civile. Am soluționat litigii cu profesioniști, precum și cauze în materia insolvenței.

  4. 2022 – 2024

    Președinte al Secției a II-a civile – Curtea de Apel Oradea

    În perioada februarie 2022 – februarie 2024.

Expertiză și activitate profesională

În cariera mea, am soluționat cauze dificile și complexe din domeniul dreptului civil, dreptului societar și al insolvenței. Această experiență mi-a oferit o înțelegere aprofundată a instituțiilor de drept civil și de procedură civilă, precum și a modului în care regulile de drept se aplică în situații concrete.

Am fost membră a Rețelei Judiciare Române în materie civilă și comercială, rețea care facilitează schimbul de informații și experiență între profesioniști și sprijină cooperarea judiciară internațională. Am participat, alături de colegi din România, la reuniuni europene ale rețelei, inclusiv la două reuniuni desfășurate la Bruxelles, precum și la conferințe de specialitate în materie civilă și de procedură civilă.

Contribuția mea în cadrul Excellentia Iuris

Expertiza și experiența de peste 27 de ani ca judecător, dobândită în activitatea de judecată, mi-au format o perspectivă practică asupra dreptului: capacitatea de a identifica problema juridică relevantă, de a structura raționamentul și de a distinge între instituții care pot fi ușor confundate.

La Excellentia Iuris, vreau să le transmit cursanților nu doar informații, ci și o metodă de lucru. Îmi propun să explic materia riguros și clar, prin explicații juridice precise și analiza spețelor, oferind exemple relevante și feedback individual. Vreau să îi sprijin să își formeze o gândire juridică solidă, să își consolideze încrederea în propriile abilități și să își dezvolte capacitatea de a performa la toate probele concursului.

Începe pregătirea

Construiește-ți raționamentul juridic la nivelul profesiei pe care ți-o dorești

Scrie-ne pentru informații despre programe, grupe și calendarul de pregătire. Îți răspundem personal.

contact [at] excellentia-iuris.ro